Eu am ajuns demult la concluzia că nu știu mare lucru despre mai nimic. Cuvintele următoare sunt niște bâjbâieli, scrise în noapte, în compania unui ceai de tei și măr copt, cu miros de cosițe împletite și amintiri proaspete de mângăieri pe buze. Nimic din ce spun nu e adevărat, totu-i utopie și de toate mă îndoiesc.

Poate-ți e util, în prag de căsătorie, să te înțelegi. Unii spun că lumea să se-nsoare după 30, de parcă am fi mai deștepți atunci. Alții spun că mneah, căsătoria-i o formalitate idioată. Mulți o fac și regretă. Alții îmbătrânesc de mână cu soția. Toți au dreptate și toți greșesc. De aceea vreau să bat câmpiii despre certitudini și mai puțin certitudini în viață. Cu riscul de a mă citi singur. Fie ce-o fi! :)

Nu mai e suficient să spui: ești, iubesc, visez, cred, regret, greșesc, doresc. Nu! Cuvintele singure nu mai au valoare astăzi, sunt banale. Pentru fiecare dintre acestea trebuie scrise cărți, trebuie explicat totul. Există câte-o conspirație filosofică în spatele oricărei trăiri. Și lasă-i pe filosofii grei, ăștia noii sunt la putere. Pline-s librăriile de dezvoltări personale, nu mai găsești un curs de lăcătuș nicăieri, dar te dezvolți cât mai personal prin orice ungher de sat, totul pe fonduri europene. Ca să StartUp Nation, odată! Nu mă crezi? Normal că nu, dar nu-mi pasă deloc.

Tu crezi că “ești"? Nu, nu ești. Ai fost și vei fi o combinație de vieți anterioare și posterioare. Nici măcar nu ești, tu curgi. Te scurgi. Balansezi între două vieți și nu mai trebuie să regreți nimic, ai timp să o iei de la capăt ca o vacă sau copăcel, în pustiul Siberiei sau pe Ceahlău. Azi ești moldovean, mâine cu părul creț și fundul bombat.  Nu te mai poți plânge de trans-genderism, te poți reîncarna cu ce sex vrei. Totul e să te dezvolți personal și să ai subiecte de discuție.

Cât te plimbi printre viețile apuse și viitoare, ar trebui să-ți pui problema dacă visezi în permanență, dacă roșul e roșu sau verde, dacă totul e o utopie sau chiar te doare fundul când mergi mult pe bicicletă. Cazi în visare? Semn de Alzheimer. Te-apucă visele de preamărire? Caracteristici de politician prematur. Oricum ai da-o, visul shakesperian e demult fumat, realismul de cartier și stabilitatea-n descurcăreala cotidiană sunt pe val.

A greși e inuman, regretul înseamnă că-ți fuți karma, what’s the whole big deal about it? Am dreptate și atunci când e evident că n-am, dar atât pot și n-am de ce să-mi pară rău. Poate, mâine, voi putea mai mult, însă nu e cazul să-mi fac griji. Toți credem câte ceva și prea rar credem în ceva. Credem mai ales despre ceilalți, în ceea ce ne privește suntem tare ca piatra și iute ca trenul de Constanța.

Ce înseamnă să iubești? Nimic, e o stare păguboasă, uneori mai consistentă, alteori diluată, aproape întotdeauna o vulnerabilitate. Prea rar o bucurie. A iubi se traduce adesea prin a te strânge singur în brațe sau a folosi pe alții să te strângă. Nu-i cazul de agitație, departe-s suspinele sau nopțile nedormite. Iubim pentru că spunem că iubim, ne pasă. Restu-i sentimentalism ieftin, nostalgie de puștan, emoții inutile.

O tempora, o mores? Moravuri? Desuet! Nu mai există consens, dragi latini și urmași ai lor! Fiecare-i pe vibe-ul lui, îmbinând fericit morala ortodoxă cu fumuri budiste și puțin minaret, după gust. Cam ca Dragnea vorbind despre familia tradițională și mai ales creștină, Cam ca Vâlcov dând din gură, economic vorbind, cu tablouri pitite între rigipsurile lui Năstase. Sau erau termopane? Așa cum ne-am pus stăpâni peste nație dar contra ei, așa ne-am pus și pe noi stăpâni peste noi înșine dar împotriva firii. Că nu poți fi contra Firea, te bănuiesc ăștia de băsism.

A fi onorabil a ajuns echivalentul buzelor subțiri plimbate prin târg la teatre, cu o spoială de hăinuțe zara-hașîndem. Titlul academic e un must,. Ești onorabil destul de simplu dar nu neapărat ieftin. La fel de simplu ai și prieteni. Dai add șii gata, ești iubibil. Ieși cu prietenii în piață, la film, la un restaurant. Ba chiar îți faci vacanțele cu ei, îți duci copiii la școală cu ei, îți arăți lenjeria intimă către toți prietenii, bagi texte de-astea inteligente ca cel de față, faci totul să-i impresionezi. De-acasă, din pat, din social media. Marx ar fi fost prieten cu Engels pe Facebook. Și Ceaușescu ar fi avut cele mai multe like-uri. Suntem toți la fel. De prieteni. Cât despre a te gândi înainte la celălalt și apoi la tine? Aia ori e semn de sminteală, ori de călugărie. Sigur e deranjament genetic sau o încercare de șantaj emoțional. Ori te mănâncă să fii mai burghez decât ceilalți și-n epoca social-democrației a fi burghez e soroșism curat.

Azi (sau ieri) am întâlnit un proaspăt căsătorit cuplu. El fumător. Ea nu. El fotograf, ea nu. El frumușel. Și ea. Aveau în ochi scânteia aia optimistă, încrederea aia neșlefuită de credințe goale și explicații conspirative. Ei știau că sunt amândoi. Fără cuvinte. Aveau credința asta. Fără fluctuații. Uneori timpul ne prostește, alții ne obișnuiesc fie cu binele (care-o fi ăla), fie cu mai-puțin-binele și tindem să golim lumea de bucuria momentului și s-o încărcăm cu satisfacția înțelegerii. De ce zici așa? Îți spun eu. De ce faci așa? Pentru că de aia. Iar, ca orice specie muritoare, avem aplecarea de a explica pe ceilalți și a ne uita la noi înșine ca la un dat imuabil, invariabl, indezvoltabil (sic!), incomentabil și incomensurabil. Suntem. Pentru că de aia. Restul? Treaba lor, noi suntem și, fie ce-o fi, ni se rupe. No regrets, I want it all and I want it now. Câte un mic șowmăstgăuon în fiecare dintre noi.

Și uită-te la mine: lumea de azi are dreptate! Să plângi? Mai bine râzi, ești mai sociabil așa. Iubește câte puțin, cu măsură și mai ales pe tine însuți! Cinismul e semn de istețime iar îndoiala de sine e slăbiciune nefrecventabilă! Dumnezeu poate fi, cel mult, o chestiune de la care putem împrumuta niște convingeri cool, de Paște sau de Crăciun. Dorește-ți să ai, ce rost are să devii! Tu ești deja! Ce? Ce contează!

P.S. Textul și imaginile aparțin autorului. SHARE dacă simți că vibrează ceva în tine, citind inepțiile mele de mai sus!


Vrei să citești mai mult?