A venit și a trecut ca un fulger. 10 lectori. 193 de participanți. Brașov. 25-26 noiembrie 2016.

Într-un cuvânt: fabulos! A fost o întâlnire între oameni care au împărtășit bucuria pe care o trăiesc atunci când fotografiază. Nu a fost despre tips & tricks. Nici despre diafragme și camere foto. A fost despre ceva mai adânc: despre cum să trăiești frumos ca fotograf de nuntă, cum să creezi amintiri valoroase pentru ceilalți. A fost despre menirea fotografului de nuntă: realizarea de prilejuri de aducere aminte.

10 lectori: Ioan Braghesiu, Ioan Dulghen, Galia Dan, Sabina Cornovac, Marian Cristea, Catalin Cimpan, Mihai Zaharia, Ciprian Yan, Daniel Chindea, George Stan. Toți oameni onești, toți au urcat pe scenă ca să contribuie. Noi le mulțumim maxim. Au fost ei înșiși, fără aroganțe, fără prejudecăți. Și-au expus propriile convingeri și au încercat să vă ofere viziuni diferite asupra a ceea ce constituie posibile trasee ale dezvoltării voastre.

Ne-au susținut: F64, Epson, RB Furniture, Imatech, ClassAlbums. Parteneri faini, care vă sunt aproape prin tot ceea ce fac.

Iată ce s-a întâmplat, în imagini create cu drag de Andrei Husti și Andra Coman pe tot parcursul Convenției!

E fantastic să vezi aproape 200 de perechi de ochi urmărind curioși ce e nou, ce poate fi util, ce se mai zice, ce se mai întâmplă. Știm că au fost și neajunsuri: un pic prea frig, un sunet mai puțin grozav, mici întârzieri, poate prea puține chestiuni mai aplicate, prea multe cuvinte fără perdea. Ne străduim și învățăm de la voi mereu.

La finalul Convenției, în urma concursului de fotografie (300+ imagini) au rezultat 10 imagini în top. Ele au fost discutate live, cu bune și rele. Și n-au fost multe rele ci mai ales bune. Toate sunt imagini meritorii și fac cinste oricărui fotograf de nuntă. Bravo vouă, tuturor celor care au participat. E o experiență și toți aveți același merit: că încercați să creați mereu mai bine.

Iată și ocupanții primelor 3 locuri (premianții clasei):

Locul 1 - Ștefan Florin - un loc gratuit la viitorul workshop Marian Cristea

Locul 2 - Marius Stoica - o zi cu echipamente ProFoto puse la dispoziție de Imatech

Locul 3 - Ioana Miron - un album 30x30cm cu 40 de pagini marca ClassAlbums

Și am mai avut două premii pentru doi participanți.

George Stan a oferit patru luni de consultanță în marketing (470EUR) din partea firmei Office Rising Mark pentru cel mai bun răspuns la întrebarea: ce reprezintă pentru tine fotografia! Lungu Nicoleta a fost selectată prin tragere la sorți dintre cele mai bune 10 răspunsuri. Va primi un plan pentru strategia de marketing, analiză și consultanță în branding. Fabulos!

Maxim Anamaria îl are la dispoziție pe Daniel Chindea pentru o zi de workshop 1-1 (350EUR). Anamaria a fost aleasă complet aleatoriu dintre participanții la Convenție.

Alte bunătăți: dacă ați fost la Convenție, veți primi acuși un mail cu goodies pentru voi. Căutați în All Mail pentru Gmail.

It's not a picture until it's printed! Și mii de mulțumiri celor care au avut răbdare să mă asculte! Cătălin Cîmpan
Sper că ați găsit utile poveștile mele și că v-ați regăsit măcar parțial în parcursul meu ca fotograf de nuntă! Am avut emoții imense în fața voastră, sunt un tip extrem de timid și a fost prima oară când m-am adresat atâtor oameni! Mihai Zaharia
Știu că am folosit cuvinte interzise la seminarii! Știu că am părut ușor arogant în încăpățânarea mea de a crede că trebuie să producem amintiri și nu altceva. Dar să știți că vă iubesc pentru că sunteți fotografi de nuntă și știu că doar împreună putem ajunge departe! Daniel Chindea

Vii la ws:party? Acum, în decembrie!

Țineți aproape! Urmează alte evenimente marca WeddingStaff! Toate sunt gândite să îți fie ție bine! Vino pe pagina noastră de Facebook și spune-ne ce crezi!

Mulțumim lui Laurențiu Sălcăian, lui Doru Taraș, lui Gerry Husti, Liviu Popica, Pk Liviu, Stelian Petcu, Gabriel Ailioaiei, lui Mihai Musceleanu, Alinei Silvestru, lui Leo Lepădătescu și lista continuă. Toți sunteți prieteni faini și ajutor de nădejde.

Iată câteva fotografii adunate de pe ici, de pe colo, realizate la Convenția Fotografilor de Nuntă WeddingStaff 2016 - ediția de toamnă: