Sunt rugat, uneori, sa evaluez fotografii de nuntă. Situația e măgulitoare întotdeauna, faptul că altcineva consideră că are de învățat din experiența mea este de natură să gâdile orgolii. Dar este dificil pentru mine să înțeleg din una, două sau trei imagini dacă fotograful a exprimat esența nunții, dacă a oferit ceva valoros mirilor. Nu pot decât să judec forma și să caut sentimente în mine, trăiri generate de imaginea supusă criticii.

Ajung astfel să deranjez fotografi de nuntă (oameni și ei), fără să îi înțeleg pe deplin. Amintirile lor se suprapun peste imaginile create și le oferă valori pe care eu nu pot să le percep. Același lucru se întâmplă în cazul mireselor: imaginile de la propria nuntă trezesc amintiri care încarcă emoțional un rezultat fotografic poate mai puțin puternic vizual și oferă fotografiilor valențe de lucrări de artă, fără ca forma să fie neapărat 'de concurs'.

Fotografia de nuntă ar trebui sa se ocupe, în esență, de trei aspecte: forma (înfățișarea), simțămintele și povestea. Cel puțin asta este credința mea. Trio-ul ăsta mi-e scris pe frunte oridecâteori merg să fotografiez o nuntă.

1. Înfățișarea

Orice fotografie ar trebui să aibă o formă frumoasă.

Prin formă înțeleg noțiuni precum compoziția (echilibru, tensiuni, volume, dinamism, punct de stație etc), execuția tehnică (alegerea focalei, a diafragmei și timpului de expunere), prelucrarea (developarea) într-o manieră rezistentă timpului și consistentă în șirul de imagini de la o singură nuntă.

Dar forma se referă și la conținutul fotografiei, nu numai la modul ei de alcătuire. O imagine frumoasă cu un om este acea imagine în care subiectul arată bine, este avantajat, se prezintă într-o lumină care flatează sau scoate în evidență acele trăsături care merită evidențiate și ascunde pe cele mai puțin plăcute. Tot la capitolul înfățișare trebuie să ne referim la background și foreground, la contextul imaginii. Subiectul unei fotografii ar trebui să fie susținut, evidențiat de context și nu pierdut în el. Altfel spus, background-ul (și foreground-ul) trebuie ales astfel încât să potențeze subiectul fără să îl copleșească, să aibă sens în relație cu cel fotografiat.

Adeseori (aproape întotdeauna) forma este singura preocupare pentru fotograful de nuntă.

Și e simplu de înțeles de ce. Forma e cea care vinde către cei mai mulți. Forma e prima percepută de privitor. Forma e cel mai ușor de înțeles aspect al fotografiei. Dar numai forma nu înseamnă mare lucru pentru cel care primește imaginea (mă refer aici la miri). Iar un fotograf preocupat numai de forme ajunge în scurt timp să se plictisească de munca lui (cel puțin în cazul meu e adevărat) sau să plictisească pe alții.

Se ajunge adeseori la formă fără sens de dragul formei. Imaginile sunt drăguțe și sterpe, ca niște modele feminine superbe cu patru clase. Ușor de abordat într-un bar (scuzați misoginismul exemplului) dar mai greu de trăit cu ele o viață. Evident, depinde de aspirațiile fiecăruia.

Toți fotografii de nuntă merg la workshop-uri care se ocupă de formă. Astfel, avem o sumedenie de imagini frumoase. Concurența între ele se îmbracă în două manifestări: preț și spectaculos. Între două fotografii frumoase, clientul alege pe cea mai ieftină sau pe cea mai spectaculoasă. Just! Dar nedrept, pentru că niciuna din alegeri nu garantează mirilor fotografii care reprezintă amintiri de calitate.

Ci doar imagini drăguțe.

Iar eu m-am săturat de forme goale. Tu?

2. Simțăminte (trăiri, emoții, sens)

O formă bună e gata să fie umplută de conținut. Sticla cu pară înăuntru nu are farmec fără o palincă adecvată. Soțul musculos nu prezintă interes mai mult de trei luni fără să poți avea o conversație interesantă cu el (ca să nu fiu misogin chiar de tot). Imaginea cu siluete de 50 de pixeli pe linia orizontului de 4000 de pixeli are tot atâta conținut cât parada de 23 august și mireasa economist în lanul de porumb. E doar o formă drăguță fără sens.

Cum arată simțămintele? Cum pot fi ele fotografiate?

Totul devine simplu atunci când mergi la nuntă într-o postură vulnerabilă, intenționat empatică. Altfel spus, când depășești condiția de fotograf de nuntă și devii participant la eveniment. Unii fotojurnaliști mă vor contrazice aici dar eu le spun: jurnalismul evocă momente și descrie povești fără implicare. Nunta însă e o poveste romantică / dramatică / amuzantă și are nevoie de componenta afectivă ca de aer. Nu poți fotografia emoții fără să le simți.

Știu fotografi extrem de detașați la nuntă. Pe alții care mimează interesul dar li se rupe de ce văd. Și imaginile lor reflectă asta. Mai știu fotografi inspirați de modă, generând pe bandă fotografii cu miri ținându-se de mână într-o atitudine speriat-meditativă sau stând solemni cu fruntea sprijinită de pometele jumătății, ca într-un tablou turcesc de calitate îndoielnică. Ce emoții există în pictorialele astea, frumoase dealtfel? Vorbesc aici de emoții reale?

Ok, sunt de acord că multe cupluri de miri trădează mai greu propriile trăiri. Sau se întâmplă ca acestea să fie inexistente. Mă găsesc și eu în aceleași situații și mereu îmi găsesc vină: n-am fost suficient de empatic, eram cu mintea în altă parte, nu am reușit să mă integrez... Cert este că între două pietre pot exista numai emoții de natură compozițională într-o fotografie. Dar doi oameni exprimă întotdeauna ceva (cu excepții patologice): iubire, încântare, nervozitate, înduioșare, ură, dispreț și toate celelalte din panoplia trestiilor gânditoare.

Ori meseria noastră, a fotografilor de nuntă, ar trebui să aibă o componentă emoțională obligatorie. Ce emoții trăiește mireasa ajunsă babă când vede un posing atent construit de fotograf? ZERO. Ce emoții trăiește ea când vede o fotografie în care deschide frigiderul să înșface un sandwich? Cu mult mai mari, crede-mă. Instantaneu își proiectează amintirea zilelor petrecute cu puțină mâncare pentru a încăpea în rochie, faptul că mama a fost atât de drăguță să pregătească un milion de gustări pentru invitați și câte și mai câte. Mă înțelegi? Evident, e greu să construiești o formă atractivă cu mireasa deschizând frigiderul. Dar se poate.

Aici stă provocarea: construiești forme și încerci să le adaugi sens? Sau fotografiezi realități cu sens și le decupezi într-o formă frumoasă, lăsând la o parte ne-esențialul?

Una din definițiile fotografiei bune este următoarea: dacă poți să scoți ceva sau să adaugi ceva și imaginea suferă atunci ești foarte aproape de o fotografie bună.

Îți propun exercițiul următor!

- Pleacă de-acasă cu mintea goală de modele (alți fotografi, posinguri tâmpite etc) și vino la nuntă cu entuziasm. Ca și cum ai fi din familie. Fă-te util. Implică-te emoțional. Fă parte din ceea ce vezi.

- Ridică la ochi o cameră foto (indiferent care) și decupează ceea ce vezi și simți, incluzând puțin context, doar atât cât e necesar.

Dacă demersul tău se derulează în ordinea asta, vei avea supriza unor fotografii cu conținut și sens, nu numai cu formă. Te vei bucura de sentimentele altora, nu numai de imagini construite bine. Vei simți mai mult ce imagini plac mirilor și mai puțin ce imagini plac celorlalți fotografi pe facebook. Vei îmbătrâni mai frumos.

Însă o suită de forme frumoase încărcate de sens are nevoie de un liant.

3. Povestea

Întotdeauna am fost fericit că nu filmez. Pentru că videografii de nuntă au nevoie de poveste ca de aer și eu am susținut mereu că fotografilor nu le trebuie așa ceva. Dar, în ultima vreme, am învățat că nu e chiar așa.

Când spun poveste, nu mă refer neapărat la cronologia unei nunți. Este evident că mirii merg la biserică după ce s-au îmbrăcat frumos. Și tortul (cu puține excepții) se taie după ce s-a mâncat friptura. Mă refer la acea conexiune între majoritatea imaginilor create ce conturează un întreg: nunta.

Sunt de părere că orice poveste fotografică  are nevoie de o structură asemănătoare cu cea a unei opere literare. Această structură operează în termeni de temă, motive, subiect și idei. Tema oricărei lucrări în fotografia de nuntă este evidentă: nunta în sine. Motivele sunt temele mai mici prezente în realitatea de fotografiat: pregătirile pentru nuntă, ceremonia religioasă, celebrarea zilei nunții cu un șpriț de 10 ore. Valoarea unei 'opere' fotografice stă în modul în care particularizăm aceste motive (mini-teme), modul în care alegem să le 'punem în operă'.

De exemplu: intrăm în garsoniera mamei miresei și observăm o sfoară întinsă în diagonală în singura cameră din locuință. Pe sfoară există articole de lenjerie la uscat. Majoritatea fotografilor s-ar feri ca de naiba să prezinte acest aspect în fotografiile lor. Ori tocmai asta individualizează mini-tema pregătirii miresei. Asta face ca nunta să fie diferită de cea trecută. Nu spun să incluzi frânghia de rufe în toate imaginile, cu să fii pregătit să tratezi tema în ton cu realitatea: mireasa se pregătește în casa mamei pentru că și-a dorit să-i respecte dorința (element tradițional). Casa mamei este, de cele mai multe ori, un loc important pentru mireasă. Frânghia întinsă poate însemna lipsă de inhibiții, curaj social și non-conformism. Sau neglijență, rămâne la latitudinea ta să interpretezi.

Alt exemplu: mirii pășesc în biserică. Ea nu e emoționată și nici el. Pentru cuplu, acest moment reprezintă un to-do obligatoriu. Nu te lansa în căutări de emoții fără sens pe fața lor. Exprimă-te în concordanță cu realitatea. Fii mai rece și descriptiv. Lasă invențiile cu reflexii pentru următoarea nuntă. Lor nu le trebuie, nu-i reprezintă momentul și nici ne-sinceritatea exercițiilor tale fotografice.

Toate individualizările (particularizările) mini-temelor nunții produc un întreg coerent, diferit de povestirea de sâmbăta trecută. E, în definitiv, o poveste unică. Tot ce trebuie să faci pentru a deveni povestitor este să fugi de clișee și să îți amintești de context. Imaginează-ți fotografia de petrecere: cupluri dansând, părinți fericiți, o succesiune de fețe în delir. Nu uita de fotografii de ansamblu, nu uita de detalii, nu uita de istorioare de culise (mireasă cu prietene în holul toaletei râzând, mireasa furată, fericită și dusă în club de manele, mirele cu nașul povestind cine știe ce, lăutarii hohotind la masă).

Lasă figurile și implică-te pentru a spune povestea. Nu te blaza din varii motive și deficiențe ale organizării nunții ci provoacă-te să spui povestea. Vei câștiga sufletește și, într-un final, vei primi răsplata unei audiențe (clienți) care te înțeleg doar pe tine și cu care faci 'click' într-un mod absolut de dorit.

Concluzii

Aș vrea să am o concluzie deșteaptă. Dar nu am. Îți pot spune, cu mâna pe camera foto, că nu reușesc să-mi împlinesc propriile dorințe expuse mai sus. Aș vrea să fiu mai deștept, mai empatic, mai bun povestitor. Aș vrea să mă opresc să vând rahaturi inventate de mine sau de alții și să scriu, cu imagini, romane incredibile. Aș vrea să cred că există public pentru romanele mele.

Dar știu că sunt departe de țelul meu. Depinde de mine să-l ating, asta dacă îl voi atinge vreodată.

Niciun artist nu e mulțumit. Mereu fără bucurie. Doar o satisfacție divină ciudată, o neliniște binecuvântată ce ne urnește mereu înainte și ne ține mai treji decât pe ceilalți. — Martha Graham

Nu sunt neapărat de acord cu Martha Graham pentru că nu sunt așa deștept și nu mă simt așa artist. De fapt, chiar deloc. Probabil că asta dă dreptate citatului, în final.


Daniel Chindea
fotograf de nuntă îndrăgostit de pătrate

P.S. Textul și imaginile îmi aparțin. Imaginile nu sunt neapărat ilustrative pentru ideile din text, uneori sunt în contradicție cu cele scrise. Depinde de tine să evaluezi asta. Mai multe imagini din această lucrare găsești pe blogul theSquare.

Și, pentru numele lui Avedon, lasă un feedback aici. Ajută mult un share și un comentariu. Ca să știu dacă te-am atins cu ceva. Apropo, 'Trei, Doamne, și toți trei' e o poezie de Coșbuc, fără legătură cu articolul de față. Am împrumutat doar semantica.